Au fost găsite 1337 mesaje conform filtrelor de căutare.

61. Promisiunea unor haruri speciale, dacă îl chemăm pe Isus doar pentru o zi

Joi, 14 aprilie 2011 la ora 11:00

Fiica Mea iubită, mulțumesc că dedici și mai mult timp pentru această Lucrare sfântă. A venit timpul ca toți să vă deschideți inimile către Mine, doar pentru o zi, pentru a-Mi permite să vă umplu cu... citește tot aici

Fiica Mea iubită, mulțumesc că dedici și mai mult timp pentru această Lucrare sfântă. A venit timpul ca toți să vă deschideți inimile către Mine, doar pentru o zi, pentru a-Mi permite să vă umplu cu haruri speciale. Aceste haruri vor fi acum revărsate peste aceia dintre voi care au uitat că Eu Exist, întrucât se apropie Vinerea Mare.

Întrucât se apropie perioada puternicei Novene a Divinei Milostiviri, acest timp va fi folosit ca Eu să vă umplu sufletele cu un Har special. Acum faceți cum vă spun Eu, și astăzi adresați-vă Mie în rugăciune, cu cuvintele voastre. Acele haruri pe care vi le voi da, nu doar că vă vor aduce mai aproape de Inima Mea ci vă vor și umple cu Duhul Sfânt.

Rugați-vă Novena Mea începând din Vinerea Mare și cuprindeți în ea cât de multe suflete puteți, iar Eu le voi salva pe fiecare.

Pentru toți aceia care recad, chiar după ce Mi s-au devotat Mie: Eu am să vă ridic, iar și iar. Niciodată să nu vă fie frică să reveniți la Mine când vă rătăciți. Eu niciodată n-am să-i părăsesc pe aceia care revin mereu înapoi la Mine. Fiind păcătoși, sunteți predispuși la asta. Niciodată să nu vă fie frică, Eu stau lângă fiecare dintre voi gata să vă îmbrățișez oricând. Păcatele pot fi iertate. Niciodată să nu aveți remușcări din cauza păcatelor când simțiți nevoia să veniți la Mine să-Mi cereți iertare. Eu sunt întotdeauna aici.

Copiii Mei, folosiți-vă de săptămâna Mare ca să reamintiți tuturor Sacrificiul pe care Eu l-am făcut pentru păcătoși. Compasiunea Mea este încă puternică. Ea nu a scăzut niciodată în intensitate față de suflete; nici măcar față de acelea care mă jignesc profund. Când un suflet caută iertarea, păcatul va fi îndepărtat.

Novena Mea a Divinei Milostiviri va infuza cele mai puternice haruri, dacă este recitată din Vinerea Mare, timp de nouă zile, până la sărbătoarea Divinei Milostiviri. Rugându-vă această Novenă voi veți salva nu numai sufletul vostru dar și ale altor milioane de oameni. Faceți aceasta pentru Mine.

Al vostru vesnic iubitor si fidel, Mântuitor Dumnezeiesc, Isus Cristos am citit


62. Eu sunt prezent în Euharistie, cu toate că promisiunea Mea a fost răstălmăcită

Joi, 14 aprilie 2011 la ora 12:05

Preaiubita Mea fiică, nu te îngrijora, tu progresezi mereu prin felul cum îți faci timp pentru rugăciunea către Mine. Acum este important ca omul să-și dea seama că dacă vrea să ajungă mai aproape de... citește tot aici

Preaiubita Mea fiică, nu te îngrijora, tu progresezi mereu prin felul cum îți faci timp pentru rugăciunea către Mine. Acum este important ca omul să-și dea seama că dacă vrea să ajungă mai aproape de Inima Mea, trebuie să înțeleagă necesitatea de a primi Sacramentul preasfintei Euharistii.

Mulți oameni, inclusiv alte grupări creștine, neagă prezența Mea reală din Euharistie. De ce au decis ei să nege promisiunile pe care Eu le-am făcut la Cina cea de taină, când am promis că voi oferi Trupul și Sângele Meu ca mâncare și hrană pentru sufletele voastre, este neclar.

Ceea ce este însă clar e că minunea Sfintei Euharistii, prezentă în toate tabernacolele din lume, Există astăzi, și este acolo ca să umple bietele voastre suflete goale și înfometate, cu prezența Mea. Această Prezență vă întărește atât de mult încât, dacă omiteți să Mă primiți odată ce v-ați obișnuit să faceți asta – vă veți simți pierduți.

Mulți creștini ignoră promisiunea fundamentală pe care Eu am făcut-o în timpul Răstignirii Mele, că voi fi Prezent în Pâine și Vin, și voi lăsa un semn permanent care să ajute la hrănirea sufletelor. Prea mult raționament uman a dus la respingerea Mea chiar și de creștinii de bună credință. Acești creștini nu pot să primească Sfânta Euharistie sub Forma sa Adevărată. Preasfânta Euharistie v-a fost dată tuturor ca un Dar minunat pentru mântuirea și salvarea voastră. Respingând faptul că Eu sunt Prezent, voi pierdeți haruri speciale care sunt parte a pactului care Mă aduce mai aproape de inima voastră. Amintiți-vă că Eu am murit pentru voi, ca să vă conduc la viața veșnică și la mântuire.

Primiți-Mă ca Prezență Vie, iar sufletele voastre se vor lumina așa cum nu ați fi crezut posibil. Întoarceți-vă și începeți din nou să primiți Trupul și Sângele Meu. Lăsați-mă să vă înlătur îndoielile. Aceasta este una dintre cele mai mari greșeli pe care au comis-o creștinii când Mi-au refuzat intrarea în sufletele lor în acest mod. Aceasta îl jignește foarte tare pe Tatăl Meu Veșnic datorită Jertfei mari ce a fost făcută pentru salvarea sufletelor voastre. Lăsați-mă să aduc Lumină și hrană în viețile voastre. Veți fi mai dispuși să acceptați Adevărul Învățăturilor Mele după ce Avertismentul va avea loc.

Amintiți-vă ce am promis Eu la cina cea de taină, că dacă veți mânca pâinea și vinul, ele vor deveni pentru voi Trupul Meu și Sângele Meu. Orice altă interpretare a fost o răstălmăcire a logicii și raționamentului uman. Acum înțelegeți și acceptați Adevărul.

Mântuitorul vostru iubitor, Isus Cristos am citit


63. Cum să vă asigurați că familiile și prietenii voștri pot intra în Paradis

Joi, 14 aprilie 2011 la ora 22:00

Fiica Mea iubită, Mă bucur că atât de mulți discipoli buni și evlavioși se adună împreună în Săptămâna Mare ca să cinstească Jertfa Mea făcută pentru toți. O Jertfă pe care aș face-o iar și iar dacă aș... citește tot aici

Fiica Mea iubită, Mă bucur că atât de mulți discipoli buni și evlavioși se adună împreună în Săptămâna Mare ca să cinstească Jertfa Mea făcută pentru toți. O Jertfă pe care aș face-o iar și iar dacă aș putea să salvez pe fiecare dintre voi.

Iubirea Mea este profundă pentru fiecare persoană de pe pământ, fiecare creat din Sfânta Voință a lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic, Creatorul omenirii. Fiecare dintre voi ocupă un loc deosebit în inima Mea, chiar și aceia care nu Mă cunosc.

Dacă vi s-ar promite aici pe pământ o viață care să vă ofere sănătate și fericire, mulți ar profita de această ocazie, atât de disperați sunteți să satisfaceți dorințele trupului. Dacă omului i s-ar oferi paradisul din ceruri, i-ar fi greu să și-l închipuie.

Eu înțeleg asta. Sufletului lânced i-ar trebui o imaginație vie ca să-și închipuie acest măreț loc. El se va strădui mereu să vizualizeze acest tărâm glorios. Singurele suflete care pot, sunt cele cu o credință puternică în Existența lui Dumnezeu. Singurul mod de a înțelege cu adevărat bijuteria care vă așteaptă pe toți este să vă întăriți credința.

Singurul mod de a face asta este să vă rugați perseverent să vedeți Adevărul, Lumina, viitorul strălucit care îi așteaptă pe toți aceia care Îl cinstesc pe Dumnezeul, Tatăl Atotputernic. Credincioșilor, voi trebuie să vă rugați pentru prieteni, soț, soție, rude, părinți, frați, surori și copii, care au puțină credință.

Rozariul Divinei Milostiviri, recitat de voi în numele lor, le va salva sufletele. Aceasta este promisiunea Mea pentru voi, acum.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos am citit


64. Treziti-vă la Adevăr, înainte de a fi prea târziu

Vineri, 15 aprilie 2011 la ora 15:30

Draga Mea fiică, trebuie să spui lumii că dacă vrea să obțină viața veșnică, omenirea trebuie să urmeze acum Preasfânta Mea Voință. Această lume, deși are multe de oferit, nu vă va potoli niciodată... citește tot aici

Draga Mea fiică, trebuie să spui lumii că dacă vrea să obțină viața veșnică, omenirea trebuie să urmeze acum Preasfânta Mea Voință. Această lume, deși are multe de oferit, nu vă va potoli niciodată foamea. Dacă nu ar fi fost păcatul părinților voștri de la începuturi, Adam și Eva, atunci, ar fi fost posibil să trăiți fără opreliști într-o fericire veșnică.

Întrucât înșelătorul este prezent peste tot, el nu vă va lăsa pe niciunul să vă planificați viața în direcția Mea. Șiret și mincinos, el va încerca permanent să vă facă să cădeți în păcat, prin diverse metode de seducție. Dar îi va fi dificil să se apropie de voi dacă sunteți în stare de har, obținută prin spovadă și Preasfântul Sacrament.

Sfântul Rozar este deosebit de eficient împotriva satanei, datorită puterii date Binecuvântatei Fecioare, Mama Mea, de Dumnezeu, Tatăl Veșnic. Ea are o putere uriașă asupra înșelătorului. El este neputincios în fața Mamei Mele și el știe asta. Dacă permiteți ca Sfânta Mea Mamă să vă călăuzească spre harurile pentru care ea poate mijloci, pentru voi, atunci veți fi imuni la influența lui.

Când oamenii se străduiesc azi să atingă fericirea și pacea pe acest pământ, ei caută formula secretă. Ei pierd timp încercând să descifreze secretul fericirii, câștigului material și păcii în viața lor. Ei vin cu soluții și idei noi, toate promovate prin scheme de înavuțire. Indiferent de argumentele pe care ei le aduc, cele mai multe bazându-se pe idealism psihologic, este pur și simplu imposibil să obțineți pacea și fericirea dacă nu credeți în Dumnezeu, Tatăl Veșnic. El este singurul Dătător de Viață.

Fără să vă apropiați de El, veți fi cu sufletele goale. Aceia dintre voi care petrec mult timp încercând să nege Existența Mea – vă pierdeți timpul cu vise deșarte care nu se vor împlini niciodată. Refuzul vostru încăpățânat de a vă recunoaște Creatorul, Ființa Supremă Care a creat această lume, vă va duce în abisul întunericului veșnic.

Mulți oameni ca voi, care în timpul vieții lor au mers la extrem pentru a nega Existența lui Dumnezeu prin răspândirea minciunii că nu există Dumnezeu Tatăl, acum din păcate se află în fundul iadului, din cauza propriei lor alegeri. Nu lăsați să se întâmple asta și cu sufletele voastre, pentru că sufletele ajunse în iad ard ca și cum ar fi încă din carne. Cum râde satana de ignoranța voastră!

Când îl negați pe Dumnezeu, vă negați dreptul la fericirea veșnică. Acea fericire veșnică pe care o căutați neobosit în această lume, dar care nu se poate atinge pe pământ.

Niciodată să nu vă trăiți viața pe acest pământ ca și cum ar fi singura parte a ciclului existenței voastre, pentru că nu este. Adevăratul vostru cămin va fi în Rai, cu Mine.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos am citit


65. Ce veți experimenta în timpul Avertismentului – rugăciune pentru iertarea imediată

Sâmbătă, 16 aprilie 2011 la ora 10:00

Fiica Mea iubita, străduiește-te să mărești cunoștința despre Mesajele Mele, deoarece Avertismentul aproape că a și sosit. Spune sufletelor care refuză rugăciunea, să-și înlăture mândria și aversiunea... citește tot aici

Fiica Mea iubita, străduiește-te să mărești cunoștința despre Mesajele Mele, deoarece Avertismentul aproape că a și sosit. Spune sufletelor care refuză rugăciunea, să-și înlăture mândria și aversiunea și să se întoarcă la Mine, să-Mi ceară iertare. Să fie clar că foarte multe suflete nu vor reuși să supraviețuiască acestui eveniment iminent. Multe dintre aceste suflete sunt doar comode și în timp ce poate, în străfundul sufletului, ei cred în Dumnezeu, Tatăl Veșnic, se gândesc că se vor ocupa de viața lor sufletească o dată, în viitor. Dar atunci va fi deja prea târziu.

Spune lumii că acest eveniment îi va salva. Mulți se vor căi în timpul acestui Eveniment Mistic. Ei vor simți o senzație arzătoare, nu diferită de cea pe care o simt sufletele în Purgator. Aceasta le va arata din interior prin ce trebuie să treacă sufletele care nu sunt total curate, înainte să aibă dreptul să vadă Lumina glorioasă a Raiului.

Prin simpla acceptare a faptului că acest eveniment se poate întâmpla, ei vor putea să-i supraviețuiască. Întoarceți-vă la Mine și spuneți:

“Te rog, Doamne, condu-mă la minunata Lumină a Milostivirii și Bunătății Tale și iartă-mi păcatele”,

iar Eu vă iert imediat. Apoi, după Marele Avertisment veți simți o adâncă pace și bucurie în suflet.

Tinerii se jenează să se roage

Mulți oameni din lumea de azi refuză să se roage. În special mulți tineri simt rugăciunea ca jenantă și demodată. Ei consideră în mod greșit că dacă doar își mențin credința în Dumnezeu, atunci rugăciunea nu mai este necesară. Nu este adevărat. Rugăciunea este un lucru esențial pentru a intra în Paradisul după care veți tânji puternic după moartea voastră. Dacă rămâneți în păcat, nu veți putea gusta această mare sărbătoare. Exact la fel cum unii dintre voi, pentru a-și îngriji trupul ca să rămână frumos, sănătos și plin de vigoare, sunt atenți la ceea ce mănâncă și se mențin în formă, tot așa trebuie întreținut și sufletul. Dacă nu dedicați destul timp îngrijirii sufletului atunci el va slăbi și-i va lipsi hrana ca să rămână într-o formă perfectă.

Rugăciune de spus pentru convertirea altora

Din cauza credinței slabe a celor credincioși, voi cei cu credința puternică aveți acum o răspundere uriașă. Voi trebuie să vă rugați următoarea rugăciune de convertire pentru ceilalți:

“În Milostivirea Ta Divină, Isuse, te rog fierbinte, acoperă cu Sângele Tău Prețios sufletele cu credința slabă, ca să se convertească.”

Spuneți această rugăciune în numele celor care considerați că au cea mai mare nevoie de ea.

Nu uitați, copii, minunata Mea promisiune: în cele din urmă, Eu voi triumfa. Satana, înșelătorul, pur și simplu nu poate supraviețui. Vă rog, lăsați-Mă să vă apăr și să vă iau cu Mine. Nu-i dați lui satana sufletul vostru. Eu vă iubesc pe toți. Chemați-Mă pe Mine în fiecare zi, rugându-Mă să vă întăresc credința.

Mântuitorul vostru divin, Împăratul Milostivirii si al Îndurării, Isus Cristos am citit


66. Până și grupurile mici de rugăciune ale Milostivirii Divine pot salva milioane

Sâmbătă, 16 aprilie 2011 la ora 11:03

Fiica Mea iubită, timpul Avertismentului este aproape și el se va produce într-o clipită. Toți se vor opri din orice activitate când vor fi martorii Avertismentului.

Rugați-vă cu prioritate pentru cei în... citește tot aici

Fiica Mea iubită, timpul Avertismentului este aproape și el se va produce într-o clipită. Toți se vor opri din orice activitate când vor fi martorii Avertismentului.

Rugați-vă cu prioritate pentru cei în păcat de moarte. Ei au nevoie de rugăciunile voastre pentru că mulți vor cădea morți din cauza șocului când vor vedea oroarea, așa cum se vede prin Ochii Mei, a atrocităților păcătoase pe care ei le-au comis.

Rugăciunea (Rozarul) Milostivirii Divine poate salva milioane de suflete chiar și dacă doar un mic grup de slujitori iubitori și devotați o rostește.

Nu am să-ți dau o dată a acestui mare eveniment, fiica Mea. Dar poți fi sigură că timpul este acum peste lume. După cum răul crește fără oprire peste tot în lume, tot așa va lovi mânia Tatălui Meu pretutindeni. El nu va sta nepăsător și nu va mai permite ca păcătoșii înrăiți, la braț cu satana, să-i distrugă sau să-i contamineze pe copiii Mei. Să le fie rușine vinovaților obsedați de ei înșiși, pe care Eu totuși îi iubesc, în ciuda petelor rele ale păcatelor lor. Vă rog să vă rugați pentru iertarea păcatelor lor, acum.

Când Avertismentul se va produce, atunci și catastrofele naturale vor lovi omenirea. Rugăciunea este singura voastră armă acum, copiii Mei, ca să salvați omenirea și pe voi înșivă de focul iadului. După ce Avertismentul se va fi încheiat, pacea și bucuria vor triumfa. Apoi, va începe persecuția din partea Noii Alianțe Mondiale. Puterea lor va slăbi dacă se vor converti multe suflete și se vor ruga stăruitor.

Nu vă temeți, iubiții Mei discipoli, veți lucra împreună și vă veți ruga pentru salvarea omenirii. Și astfel veți salva milioane de suflete.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos am citit


67. Mânia lui Dumnezeu va lovi noua ordine mondială

Sâmbătă, 16 aprilie 2011 la ora 19:00

Preaiubita Mea fiică, cu mare tristețe trebuie să-ți vorbesc despre catastrofele ecologice care vor duce la uriașe pierderi de vieți în Asia, Europa, Rusia și Statele Unite ale Americii. Mânia Lui Dum... citește tot aici

Preaiubita Mea fiică, cu mare tristețe trebuie să-ți vorbesc despre catastrofele ecologice care vor duce la uriașe pierderi de vieți în Asia, Europa, Rusia și Statele Unite ale Americii. Mânia Lui Dumnezeu, Tatăl Meu Veșnic, va cădea rapid peste gruparea acestei Alianțe Mondiale care urzește prin intermediul organizațiilor clandestine să aducă moarte în lume pentru folosul personal. Ei sunt responsabili de crearea incubatoarelor de bunăstare și de o tehnologie de vârf care v-ar ului, dacă scopurile lor n-ar fi atât de diabolice și amenințătoare. Acești oameni, din toate țările avansate ale lumii, sunt bogați, puternici, talentați și controlează băncile, armata, organizațiile umanitare, organele poliției, guvernele, furnizorii de energie și media. Nici unul din voi nu poate evada din strânsoarea lor, dacă nu vă spun Eu cum să faceți asta.

Rugăciunea, și înainte de toate Rozarul Milostivirii Divine, vor răspândi convertirea, iar recitarea Sfântului Rozariu va slăbi activitatea acestor paraziți care îl idolatrizează pe satana. Interesant este că mulți dintre acești fanatici, prinși în această plasă înșelătoare, cred că ei sunt doar ambițioși, cu o dorință naturală de bunăstare și nu au nicio convingere religioasă. Ceea ce nu știu ei este faptul că sunt induși în eroare de satana care le influențează în fiecare zi gândurile, dorințele, cuvintele și acțiunile lor. Vai, cât sunt de orbi!

Peste tot unde ei sunt adunați în grupuri, mânia lui Dumnezeu va lovi cu o forță înspăimântătoare. Aceste evenimente sunt deja în desfășurare. Vor fi opriți, dar e nevoie de ceva timp. Nu vor fi opriți în totalitate, însă intervenția lui Dumnezeu va slăbi impactul acțiunilor lor groaznice care fără aceste intervenții, s-ar împlini. Slăvita Sfântă Treime comunică intens cu sufletele alese, peste tot în lume. Credincioșii au constatat asta deja. Cei care nu cred în Dumnezeu Tatăl, cred că aceștia sunt doar niște obsedați de sfârșitul lumii. Deși în lume mulți răspândesc mesaje false, nu le respingeți fără a le asculta spusele. Rugați-vă întotdeauna ca să fiți conduși de Mine, în această perioadă grea și plină de confuzie. Ațintiți-vă întotdeauna privirea spre Mine, Dumnezeul vostru Mântuitor. Vă voi ține de mână și vă voi sprijini în aceste încercări.

Mulți oameni, când vor fi martori la împlinirea acestor profeții, vor intra în panică și în multe momente vor fi înspăimântați. Nu aveți însă niciun motiv să vă fie frică pentru că această perioadă va fi de scurtă durată. Iar apoi va veni Noul Rai și Noul Pământ unde toată lumea va trăi o viață pașnică, lungă și fericită, în unire cu Mine.

Cu cât sunt mai mulți cei care se întorc înapoi și cer îndrumarea lui Dumnezeu Tatăl, cu atât mai slab va fi impactul acestei stăpâniri malefice ce este urzită de Noua Ordine Mondială. Mergeți acum în pace! Rugați-vă să se întărească credința voastră în Mine.

Mântuitorul vostru milostiv si Drept Judecător, Isus Cristos am citit


68. Noua ordine mondială - planul controlării banilor și alimentelor voastre

Duminică, 17 aprilie 2011 la ora 09:00

Fiica Mea, să spui lumii că acum va fi martora multor catastrofe naturale. Se vor produce cu mare intensitate, în cele mai neașteptate și neobișnuite locuri. Acestea se petrec datorită comportamentului... citește tot aici

Fiica Mea, să spui lumii că acum va fi martora multor catastrofe naturale. Se vor produce cu mare intensitate, în cele mai neașteptate și neobișnuite locuri. Acestea se petrec datorită comportamentului păcătos al oamenilor. Căiți-vă, voi toți, și nu uitați că aceste catastrofe climatice vă vor trezi din adormirea oarbă și din necredința voastră. Ele se întâmplă și ca să slăbească grupul mârșav al alianțelor mondiale în acțiunile sale înrăite și stupide. Aceste grupuri pe care Eu le voi numi „Noul Guvern Mondial”, în așteptare, plănuiesc să intre în acțiune sub conducerea anticristului. Aceleași grupuri au provocat și colapsul sistemului bancar iar acum vor distruge toate valutele ca să vă poată controla.

Fiica Mea, când ți-am împărtășit prima dată aceste lucruri cu câteva luni în urmă, te-ai gândit că aceste Mesaje sunt stranii, totuși le-ai notat așa cum ți le-am spus. Aceste planuri diavolești au fost elaborate deja de ceva timp de șerpii care-l urmează pe satana. Unele dintre planurile lor viclene au fost revelate deja, dar mulți oameni cred că lumea trece doar printr-o nouă criză financiară.

Treziți-vă acum cu toții. Priviți în jurul vostru și convingeți-vă. Renunțați la explicațiile că lumea s-a scufundat doar în chinurile depresiei produse de regresul economic. Acest lucru nu este adevărat! Acești oameni se gândesc deja la o moneda unică și vă vor controla prin îndatorarea țărilor voastre. Nici o țară nu va putea scăpa din strânsoarea lor. Amintiți-vă de Cuvântul Meu. Banii voștri nu vor mai avea nicio valoare. Veți avea acces la hrană și alte necesități vitale doar prin „semn”, identificarea despre care v-am vorbit. Vă rog, vă rog să nu acceptați Semnul pentru că veți fi pierduți pentru Mine!

Acest Semn vă va omorî, nu numai trupește dar și sufletește. Rămâneți în afara acestuia. Dacă vreți să scăpați de obligația de a primi Semnul, Semnul Fiarei, începeți de pe acum să vă asigurați necesarul de hrană, pături, lumânări și apă.

El, anticristul, care va conduce Noul Guvern Mondial, crede că va reuși să fure sufletele rasei umane. Dar nu va reuși. Așa cum mulți vor ajunge sub influența sa, la fel și slujitorii Mei vor rămâne consecvenți și credincioși față de Mine, Mântuitorul lor Divin.

Voi, toți aceia care vă veți bate joc de aceste profeții, luați aminte! Dacă veți ajunge sub influența acestei puteri mondiale veți fi pierduți. Veți avea nevoie de o credință puternică pentru a supraviețui. Rugăciunile voastre vor fi ascultate. Vă voi apăra pe voi pe durata acestei perioadă înfricoșătoare de pe Pământ. Pregătiți de pe acum locul întâlnirilor de rugăciune unde în taină și liniște vă veți putea ruga în secret. Căci ei, cei din Noua Ordine Mondială, se vor ruga și ei în templele lor infame. Aceste temple există peste tot dar au fost pregătite în ascuns. În acestea, ei îl slăvesc pe satana și îi aduc jertfe. Aceste culte sunt pretutindeni acum și împărtășesc același țel grotesc, acela de a subjuga omenirea. Asta o vor face prin încercarea de a va controla banii, hrana și energia. Luptați împotriva lor în cel mai bun mod, prin răspândirea rugăciunii și a convertirii.

Rugați-vă totodată și pentru acești oameni amăgiți, cărora li s-a promis mare bunăstare, tehnologie, viață mai lungă și miracole. Cât de mult se înșală! Ei au fost cu adevărat păcăliți. Când vor descoperi Adevărul, vor fi fost deja aruncați în adâncul Iadului și va fi prea târziu.

Rugați-vă toți Rozarul Milostivirii Divine și Preasfântul Rozariu în fiecare zi, cât de des puteți, ca să diminuați impactul acestei necurate uneltiri diavolești. Rugați-vă și pentru sufletele care vor pieri în catastrofele naturale care sunt iminente, pe care le va trimite Mâna Lui Dumnezeu, Tatăl. Ei au nevoie de rugăciunile voastre. Vă rog, luați seama la solicitarea Mea pentru rugăciuni, căci ele vor fi ascultate.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos am citit


69. Imoralitatea sexuală vă va conduce în iad

Luni, 18 aprilie 2011 la ora 23:50

Fiica Mea, acum când lumea este împărțită în diferite categorii – a acelora care trăiesc o viată simplă și ordonată, a câtorva în bunăstare și pace, a acelora care suferă de pe urma sărăciei și a bolilor... citește tot aici

Fiica Mea, acum când lumea este împărțită în diferite categorii – a acelora care trăiesc o viată simplă și ordonată, a câtorva în bunăstare și pace, a acelora care suferă de pe urma sărăciei și a bolilor sau sunt victime ale războiului și a acelora care sunt la putere – toți se vor minuna când vor fi martorii acelorași evenimente ce vor veni.

Mulți vor vedea în catastrofele naturale, Mâna Lui Dumnezeu. Unii vor spune că acestea sunt semnele ultimelor timpuri, pe când alții vor spune că este de vină încălzirea globală. Dar ceea ce este cel mai important acum, în aceste timpuri, este să se înțeleagă aceasta. Păcatul, dacă se înmulțește într-o măsură nemaivăzută până acum, va aduce oricum distrugere în viața voastră de zi cu zi. Dar când se înmulțește ca în zilele de azi, puteți fi siguri că astfel de catastrofe sunt lucrarea Mâinii lui Dumnezeu.

Dumnezeu Tatăl a răspuns deja în acest mod. Acum, când se apropie timpul pentru distrugerea satanei și a discipolilor săi, vor avea loc alte catastrofe naturale din Milostivirea Lui Dumnezeu. El va face asta ca să-l oprească pe satana și marionetele sale corupte, care salivează după avuția și gloria pe care el le promite prin puterile lui psihice.

Satana sugerează gânduri și acțiuni negative în sufletele îndeajuns de slabe ca să se deschidă în fața puterii sale posesive. Astfel de oameni au trăsături asemănătoare: egocentriști, obsedați de bunăstare materială și ambiții lumești, și dependenți de sexualitate imorală și putere. Toți vor ajunge în iad dacă vor continua să-l slăvească pe anticrist, care este pe punctul de a se face cunoscut lumii.

Mulți oameni inocenți nu cred în existenta satanei, a lui anticrist și nici în Dumnezeu Tatăl Atotputernicul. Așadar ei închid ochii. Si totuși se miră cum de s-a prăbușit întreaga societate în care trăiesc. Nu înțeleg de asemenea nici rapiditatea înspăimântătoare cu care se prăbușește celula familiei tradiționale. Toate acestea ei le atribuie bolii societății moderne. Ceea ce nu știu ei este că satana țintește cu prioritate distrugerea familiei. Asta, pentru că el știe că dacă familia se destramă atunci se destramă și societatea. Mulți știu asta pentru că acest lucru este tot mai evident în lumea de azi.

Apoi, să privim la imoralitatea sexuală. Vă mirați cât de infestată este societatea cu această depravare. Însă, din nou, nu observați că satana este răspunzător pentru orice activitate obscenă și imorală din lume. În timp ce aceia dintre voi care au fost atrași într-o lume a promiscuității, a devierii sexuale și a abuzurilor sexuale fată de alții, vor considera că acestea sunt surse de distracție sau în unele situații chiar surse de venit, trebuie să știți că toate acestea vor fi pașaportul vostru către focul veșnic al iadului.

Pentru fiecare faptă de imoralitate sexuală la care ați participat cu trupul, deși veți fi în spirit, veți arde în focul veșniciei ca și cum ați fi în trup. Fiecare parte a corpului pe care ați murdărit-o cu păcate mortale va suporta chinurile cele mai cumplite în flăcările Iadului. De ce ați vrea să vi se întâmple acestea? Mulți dintre voi, suflete sărmane și înșelate, nu realizați faptul că niciodată nu vi s-a spus Adevărul. Adevărul este că Raiul, Purgatoriul și Iadul există.

Mulți bine intenționați slujitori ai Mei consacrați ai Bisericilor, nu au mai subliniat aceste învățături de foarte multă vreme. Să le fie rușine. Eu plâng datorită chinurilor ce le vor îndura, pentru că mulți dintre ei nu cred cu adevărat în existența Iadului. Cum ar putea atunci să predice despre oribilitatea care este Iadul? Nu sunt în stare, deoarece mulți dintre ei au ales cel mai convenabil răspuns: “Dumnezeu este preamilostiv. Niciodată nu v-ar trimite în Iad, nu-i așa ?”

Răspunsul este nu – El nu trimite pe nimeni în Iad. Asta este adevărat, pentru că Dumnezeu niciodată nu ar întoarce spatele copiilor Săi. Dar, realitatea este că foarte multe suflete prinse în păcatul de moarte și legate de el, devin sclavi ai propriilor păcate și păcătuiesc din nou. Iar și iar. Ei sunt într-un întuneric așa mare – confortabili în propria lor imoralitate – încât continua să aleagă acest întuneric chiar și după moarte. Atunci nu mai pot fi salvați. Au ales acest drum prin propria lor voință liberă – un Dar de la Dumnezeu, în care El nu se poate amesteca. Însă satana poate. Și asta face.

Hotărâți-vă ce viață alegeți. Calea spre Rai, spre Dumnezeu Tatăl Veșnic, sau cea spre satana, înșelătorul, spre focul veșnic al Iadului. Nu există un alt fel mai clar de a vă explica deznodământul, copiii Mei. Din cauza Iubirii și Milostivirii Mele pentru voi trebuie să vă spun Adevărul.

Acest mesaj este menit să vă îngrozească într-o oarecare măsură pentru că dacă nu v-aș arăta ce vă așteaptă nu Mi-aș exprima în totalitate Iubirea adevărată pe care o am pentru voi toți.

A sosit timpul să priviți viitorul în față nu numai pentru voi dar și pentru prietenii, membri familiei și cei dragi vouă pe care-i influențați prin comportamentul vostru. Comportamentul determină comportamentul. Se poate să-i conduceți și fără voie pe cei inocenți, în mod inconștient, pe drumul spre întunericul veșnic, prin ignoranță.

Aveți grijă de sufletul vostru. El este un Dar de la Dumnezeu. Sufletul vostru este tot ceea ce veți lua cu voi în lumea cealaltă.

Mântuitorul vostru Isus Cristos am citit


70. Țineți piept atacurilor satanei

Miercuri, 20 aprilie 2011 la ora 17:45

Fiica Mea, credința ta este pusă la încercare în fiecare oră a zilei, fără încetare, când cei din exterior te presează să respingi aceste Mesaje. Tot timpul va fi așa. A sosit vremea să te obișnuiești... citește tot aici

Fiica Mea, credința ta este pusă la încercare în fiecare oră a zilei, fără încetare, când cei din exterior te presează să respingi aceste Mesaje. Tot timpul va fi așa. A sosit vremea să te obișnuiești cu acest chin. Poți să fii mai sigură acum ca niciodată că aceste mesaje sunt autentice și că provin de la Mine, Mântuitorul Dumnezeiesc al Omenirii, Isus Cristos.

Sunt întristat, când văd că în special credincioșii, care sunt atât de influențați de înșelător, refuză Cuvintele Mele Preasfinte, pe care Eu le ofer ca mărturie lumii.

Fiica Mea, ești destul de tare ca să ignori vocile care susțin că vorbesc prin împuterniciri primite din surse Dumnezeiești. Mulți profeți falși sunt prezenți astăzi în lume și ei nu sunt ceea ce pretind că sunt. Tu ascultă doar vocea Mea, așa cum ți-am mai spus. Nu ai nevoie de aprobarea altora ca să continui această misiune sfântă. Aceste volume cu Mesaje sfinte vor fi recunoscute cu timpul, ca fiind ceea ce sunt în adevăr. Să nu te lași niciodată influențată și ispitită de sufletele prost informate, cum că aceste mesaje n-ar fi de inspirație divină. Pentru că nu este adevărat. Ignoră minciunile cu care înșelătorul, satana, îți va ataca urechile. Fiica Mea, el vrea să oprească această muncă și va face totul ca să te împiedice să continui.

Ridică-te acum și vorbește prin puterea Duhului Sfânt care a fost revărsat peste tine, fiica Mea dragă. Tu ești un mesager ales să transmită omenirii, după cum am spus, Mesajele cele mai importante ale acestor timpuri. Mă faci așa de fericit cu puterea și curajul cu care te lupți împotriva atacurilor suferite din pricina satanei. Amintește-ți că trebuie să accepți această Misiune cu umilința așteptată de la tine. Primește-Mă în sufletul tău zilnic pentru a primi haruri speciale. Te iubesc, fiica Mea. Cerul se bucură că ai răspuns atât de repede Voinței Mele Sfinte.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos am citit