Sâmbătă, 24 august 2013 la ora 23:15
Fiica Mea mult iubită, tu și toți cei care ați fost binecuvântați să cunoașteți Adevărul trebuie să știți că mânia satanei împotriva acestei Misiuni este în creștere.
Intervenția sa îndrăzneață a dus la faptul că el s-a manifestat în fața ta în mod fizic, pentru a treia oară. Deși geme de durere, el nu se poate împotrivi Luminii Mele care este prezentă în tine. Tu trebuie să câștigi puterea de care ai nevoie, prin recitarea Sfântului Rozariu, pentru a-l împiedica să te atace. Oh, dacă sufletele ar putea fi martore la ceea ce Eu permit să înduri tu de dragul acestei Misiuni, ar fi foarte șocate.
Aceia care Mă insultă, în timpul pregătirilor Mele pentru salvarea sufletelor, vor fi aruncați la o parte pe măsură ce această luptă se intensifică, înainte ca anticristul să fie prezentat lumii. Când deveniți ascultători și nu puneți sub semnul întrebării nimic din ceea ce Eu v-am cerut, Eu pot să-i salvez pe mai mulți dintre voi și să vă smulg din capcana înșelăciunii care va fi implantată în mințile voastre de către cel rău.
Nu aveți încredere în Mine că vă pot proteja? Când acceptați Harurile pe care Eu vi le dau pentru a vă ajuta să rezistați durerii respingerii, nu știți că acestea sunt inutile dacă sufletul care le primește are rețineri sau îndoieli? Nu pot să vă copleșesc cu putere, curaj și cu Darul Duhului Sfânt, dacă vă e teamă și vă ascundeți. Trebuie să fiți deschiși Chemării Mele, Iubirii Mele, Darurilor Mele.
Pecețile despre care stă scris în Apocalipsă au fost deja deschise. Acum că ele au fost deschise, focul va lupta împotriva focului. Pe măsura ce erupe focul urii, atunci când fiara se pregătește, Tatăl Meu va turna foc peste Pământ. Acest război nu va fi doar unul al spiritului. Pământul va fi zguduit, împărțit și pârjolit de foc, pe măsură ce Tatăl Meu pedepsește ca să poată întârzia acțiunile grupării răului.
Cei care urmează orbește minciunile impuse lumii de către cel rău trebuie să se teamă de puterea Tatălui Meu. El va întoarce orice act rău pe care îl faceți, oricare dintre voi – în mod conștient sau inconștient - atunci când aduceți omagiu dușmanului lui Dumnezeu. Puterea dată celor Doi Martori ai Mei – Biserica Creștină și Casa lui Israel – va face ca focul să iasă din gurile lor când răspândesc Flăcările Duhului Sfânt. Acest foc va fi aruncat asupra dușmanilor pământului și peste cei care îi persecută pe acești doi martori. Să nu subestimați bătălia pentru suflete, pentru că ea va fi îngrozitoare pentru aceia care neagă Cuvântul lui Dumnezeu. Însă cei care îl susțin vor fi protejați, ca să poată vesti Adevărul și acelora care nu înțeleg ce s-a abătut asupra omenirii.
Iată de ce trebuie să acceptați Harurile Mele - ca să vă dea puterea de care aveți nevoie pentru a lupta în Armata Mea, ca Eu să pot să pun capăt răutății.
Al vostru Isus
Sâmbătă, 26 februarie 2022
Dragi luptători ai rugăciunii, vă invităm să ne unim cu toţii în rugăciune pentru diminuarea efectelor războiului. Sfânta... citește tot
Miercuri, 16 februarie 2022
În acest weekeend toate grupurile de rugăciune s-au concentrat pe tema păcii, atât de ameninţată.
JTM Internaţional, a... citește tot
Duminică, 13 februarie 2022
Dragi luptători ai rugăciunii, luni, când Biserica Universală sărbătorşte pe doi Patronii Europei, Chiril şi Metod, vom... citește tot