Duminică, 26 mai 2013 la ora 14:10
Copilul Meu, nu trebuie să-i asculți pe cei care încearcă să te oprească din această Misiune Sfântă. Este important ca tu să rămâi în uniune cu preaiubitul meu Fiu și să știi că acele voci, care spun blasfemii împotriva Fiului Meu, vor continua să se înmulțească. Ura, care se revarsă din gurile lor, nu este împotriva ta, ci împotriva Sfântului Cuvânt al Fiului meu. Acum știi câți dușmani are Fiul meu în lume. Cei care Îl rănesc cel mai tare sunt cei care spun că Îl iubesc, dar care Îl resping, acum când vorbește prin profeții aleși ai lui Dumnezeu.
Cei care mă folosesc pe mine, Sfânta și Preacurata Maică a lui Dumnezeu, ca să se ascundă în timp ce vorbesc obscenități, mă umplu de lacrimi de mare durere. Așa împietrite sunt inimile lor și așa pline de mânie, încât ura lor față de aceste Mesaje îi va șoca pe mulți. Cei care cred că protejează Cuvântul lui Dumnezeu, însă îi resping pe cei care vin în Numele Său, nu trebuie să îi aprobe pe cei care arată ură sau îi bârfesc pe alții în Numele Său. Când se întâmplă așa, și când cei care pretind că sunt profeți fac asta, să știi că aceste atacuri amare nu vin de la Dumnezeu, deoarece ar fi imposibil.
Eu, Maica Domnului, voi distruge puterea celui rău din inimile celor care apelează la mine. Dacă ei nu mă cheamă, eu nu-i pot ajuta. Eu, ca și Co-Răscumpărătoare, nu voi nega niciodată Adevărul pe care Fiul meu dorește să-l arate lumii. Datoria mea este față de Fiul meu. Nu vă voi spune niciodată să-l respingeți sau să-l demascați pe cel rău și apoi să amăgiți că este de la Maica Domnului. Eu nu v-aș spune niciodată să-l respingeți sau să-l demascați pe cel rău, și apoi să vă înșel, asigurându-vă că sunt Maica Domnului.
Cei care pretind că mă onorează prin Preasfântul meu Rozariu și apoi spun lucruri rele despre Fiul meu, declarând că Mesajele Lui sunt minciuni, îl insultă pe Fiul meu și mă dezonorează pe mine. Preasfântul meu Rozariu, când e rostit pe îndelete și din toata inima, vă va deschide inimile spre Adevărul acestei Misiuni. Nu trebuie să vă pierdeți speranța, chiar dacă nu vi s-a dat darul discernământului. El vă va fi dat, dacă-mi cereți să vă consacru sufletul în grija Fiului meu. Dacă faceți aceasta în simplitate și umilință, Fiul meu vă va răsplăti cu Harul Sfântului Duh.
Copii, nu trebuie să-i insultați pe profeții Fiului meu, chiar dacă nu-i credeți. Trebuie să rămâneți în liniște și să vă rugați pentru ei. Dacă-i respingeți pe profeții Fiului meu, El nu vă va acuza. Dar, dacă declarați că Sfântul Lui Cuvânt, dat adevăraților profeți, ar proveni de fapt de la cel rău, veți suferi teribil.
Fiți liniștiți, copii, și puneți-vă complet încrederea în Fiul meu. Abandonați-vă Milostivirii Sale și El vă va ghida, și veți avea pace. Mergeți, dragii mei copii, cu convingerea că Fiul meu vă iubește. El iartă toate sufletele, pentru toate păcatele, cu excepția păcatului etern – blasfemia împotriva Sfântului Duh.
Preaiubita voastră Mamă, Mama Mântuirii
Sâmbătă, 26 februarie 2022
Dragi luptători ai rugăciunii, vă invităm să ne unim cu toţii în rugăciune pentru diminuarea efectelor războiului. Sfânta... citește tot
Miercuri, 16 februarie 2022
În acest weekeend toate grupurile de rugăciune s-au concentrat pe tema păcii, atât de ameninţată.
JTM Internaţional, a... citește tot
Duminică, 13 februarie 2022
Dragi luptători ai rugăciunii, luni, când Biserica Universală sărbătorşte pe doi Patronii Europei, Chiril şi Metod, vom... citește tot