Marți, 06 mai 2014 la ora 23:00

Mult iubita Mea fiică, nici un om să nu creadă, nici pentru o clipă, că Dumnezeu le va permite vreodată copiilor Săi să se îndepărteze de El, fără să facă tot ce stă în Puterea Sa pentru a-i salva.

Atât de multe Daruri vi s-au dat, încă de la Începuturi, prin intermediul profeților. Mulți profeți au repetat aceleași mesaje iar și iar, și totuși mulți dintre ei au fost ori ignorați, ori ridiculizați. Mulți au fost persecutați și omorâți. De ce Cuvântul lui Dumnezeu provoacă atâta ură? Nu Cuvântul lui Dumnezeu este cel care rănește sufletul celor slabi sau al celor care s-au îndepărtat de Credință. Nu. Ci este modul satanei de a răspunde, atacând furios, când Dumnezeu își ridică Mâna pentru a-i da celui rău pedeapsa cuvenită. El știe că atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este dat profeților Lui, acesta se răspândește foarte repede datorită Puterii Duhului Sfânt, iar când se întâmplă astfel, puterea celui rău slăbește și, în consecință, răzbunarea sa e violentă.

Când Duhul Sfânt este revărsat asupra rasei umane în acest mod, îngerii căzuți se vor ridica – săbii gata să străpungă pe fiecare dintre discipolii mei, în orice fel posibil. Trebuie să acceptați și să recunoașteți această multă ură pentru Cuvântul Meu drept ceea ce este ea de fapt – o încercare de a vă îndepărta pe voi de Adevăr. Fiecare dintre apostolii Mei, fiecare profet și slujitor sfințit care aderă la Adevăr – la Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu- va suferi o opoziție înverșunată din partea forțelor celui rău. Așa a fost mereu. Dar voi niciodată nu trebuie să permiteți ca ura lor față de Mine, iubitul vostru Isus, să vă descurajeze sufletele, pentru că tocmai în acele momente Eu sunt cu adevărat prezent în sufletele voastre. Suferiți în Numele Meu și Eu vă voi înălța în glorioasă uniune cu Mine, în Împărăția Mea ce va să vină. Pricinuiți însă altora suferință, indiferent cât v-ați crede de îndreptățiți să o faceți, și Eu vă voi separa de Mine pe veci.

Avertismentele Mele, date vouă acum, sunt pentru a vă reaminti ceea ce v-am învățat Eu, căci în ziua de azi foarte mulți dintre voi n-aveți nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă să Mă slujiți ca niște Creștini.

Al vostru Isus