Marți, 18 februarie 2014 la ora 18:09

Mult iubita Mea fiică, atunci când această bătălie pentru suflete se va intensifica, mulți oameni vor începe în prima fază să se îndoiască de Existența Mea, înainte de a Mă respinge complet.

Un fals nou substitut al Meu va fi creat în mintea oamenilor. Numele Meu va fi folosit cu îndrăzneală, însă cuvintele pe care ei Mi le vor atribui Mie nu vor proveni de la Mine. Ei vor declara că Dumnezeu nu permite ca păcatul omului să întunece Judecata Sa, și că mai degrabă Dumnezeu va ignora păcatul pentru că acesta are o mică importanță deoarece omul e slab și va păcătui întotdeauna, orice ar fi. Vi se va spune că Isus îi iartă pe toți pentru că Milostivirea Sa întrece Judecata Sa. Aceasta va fi o minciună, însă mulți oameni o vor crede și nu vor simți nici o obligație să evite păcatul sau să caute iertarea, pentru că atunci deja ei vor crede că păcatul nu există cu adevărat. Acestea sunt sufletele care vor avea nevoie cel mai mult de rugăciune. Nici un om să nu confunde Milostivirea Mea cu Judecata Mea, pentru că ele sunt două lucruri diferite.

Milostivirea Mea va fi arătată doar celor care simt remușcare pentru păcatele lor. Milostivirea Mea nu va fi arătată celor care stau cu mândrie înaintea Mea și nu fac nicio încercare de a căuta Iertarea Mea. Când voi veni Eu să judec, lumea va tremura. Și când Milostivirea Mea se va fi terminat, Dreptatea Mea va cădea ca o secure. Eu îi voi pedepsi pe cei nemernici care nu mai pot fi ajutați.

Omul nu trebuie să ignore, nici pentru o clipă, Promisiunea Mea. Eu voi veni să-i adun pe copiii lui Dumnezeu, însă din nefericire mulți dintre ei nu vor intra niciodată în Paradisul Meu pentru că ei Mă vor respinge pe Mine, Existența Mea și existența păcatului.

Al vostru Isus